Întâlniri în vacanță - Emily Henry

„Întâlniri în vacanță” de Emily Henry — o comedie romantică cu slow burn... și apoi slowwwww burn… și-apoi încă puțin burn, doar ca să fim siguri că nu se grăbește nimeni.

Este o carte despre doi prieteni care… trag de timp mai tare ca mine când trebuie să fac bagajul...

Am citit, am oftat, am sperat… și am zis de vreo 10 ori „hai, măi, odată!”. Din fericire, stilul autoarei e fain, replicile sunt savuroase, și personajele chiar au chimie — doar că se învârt în cerc mai ceva ca pe o roată panoramică blocată.

Poppy și Alex, cei mai buni prieteni, pleacă în fiecare vară într-o vacanță împreună — timp de zece ani. Zece! Și pe parcursul a 300+ pagini, ne plimbăm prin toate aceste vacanțe, rememorăm, comparăm, retrăim… și da, sunt momente savuroase, dialoguri inteligente și o chimie care se simte reală. Dar mai vine și momentul ăla când, ca cititor, te întrebi: Oare le mai rezervă cineva zboruri dus-întors sau au rămas blocați în friendzone pentru totdeauna?

Mi-a plăcut sinceritatea cu care autoarea explorează ideea de prietenie transformată în dragoste, dorința de a păstra ceva bun chiar dacă știi că ar putea fi și mai mult. Dar m-a cam frustrat ritmul: prea multă introspecție, prea mult ocol, parcă voiau și ei, și nu voiau în același timp.

Verdict sincer: o carte caldă, cozy, perfectă pentru o lectură de vară… dar cu un nivel de răbdare necesar pe care nu l-am știut dinainte.Recunosc ca uneori mi-a venit să le bag eu doua bilete dus-întors către „Hai, spune-i odată!”. Ideală dacă aveți răbdare și chef de romantism cu mult slow burn… gen foarte slow. Dacă îți place tensiunea romantică care se fierbe la foc mic (gen „încă mai citești?”, „da, dar sper să se pupe înainte să ajung la pensie”), atunci da, merită. Eu am oftat, am dat ochii peste cap, dar am citit-o până la capăt. Și da, finalul m-a făcut să zâmbesc. Până la urmă. .