Mătăniile - recenzie

Există în viața noastră oameni atât de calzi, profunzi și care te înduioșează cu bunătatea lor, dar nu ies în evidență deloc. Cam acesta este sentimentul meu legat de aceasta, este una dintre acele cărți minunate, plină de romantism, care te încarcă cu energie bună, care te face să zâmbești și ne reamintește cât de superficiali am devenit punând accent pe cu totul alte lucruri. Recunosc, că inevitabil am făcut o comparație cu ce se întâmplă în viața de zi cu zi, dorința de o continuă perfecționare a înfățișării, să arătăm mai bine, mai frumoase, mai suple. Dar dacă ne-am aprecia fix așa cum suntem și am da voie să fim descoperite, ne-am evidenția calitățile sufletului, oare nu vom fi frumos surprinse?

„Frumusețea nu stă în față; frumusețea este o lumină în inimă” - Kahlil Gibran

„Mătăniile” este o poveste rafinată despre Jane Champion, cu o voce deosebită, ce are un suflet frumos, dar fiind cu un fizic obișnuit. Florence Barclay a evidențiat aspectele profund spirituale și emoționale ale iubirii durabile la care visăm cu toții. Mai mult, personajele sunt atât de bine alese și descrise.

Vă invit să fiți părtași la emoțiile unui sentiment de dragoste perfectă!

“Personajele principale, Jane si Garth, traiesc o adevarata poveste de dragoste. Cand el o cere in casatorie, se loveste de un refuz neasteptat, desi Jane il iubea cu toata fiinta sa. Cu inimile sfasiate, cei doi se despart, dar peste o vreme, in imprejurari neasteptate si triste, destinul ii aduce unul in calea celuilalt. Acum, este randul lui Garth sa se indoiasca de adevaratele sentimente ale fetei. Spre deosebire de alte povesti de dragoste, cei doi, firi total opuse, reusesc sa isi armonizeze sentimentele, fiecare invatand sa tina seama de problemele celuilalt. Va fi oare suficient pentru ca Jane si Garth sa ramana impreuna? Stilul inconfundabil al autoarei reuseste sa capteze interesul cititorului, pana la ultima pagina.”

Fragment din cartea "Mataniile" de Florence L. Barclay:

"- Ce facem fara ea? se vaita ducesa. Trebuia sa ne cante romanta Mataniile si tineam atat de mult sa aud cum o canta. Decorul salonului este astfel facut ca sa corespunda atmosferei din aceasta romanta; pe pereti si in jurul ferestrelor sunt ghirlande de trandafiri albi, iar pe peretele din fund, in dosul estradei este o cruce mare facuta din trandafiri rosii.

- Da, matusico!

- Te rog, nu-mi spune „da, matusico" pe tonul asta atat de indiferent, mai bine fa si tu o propunere.

„Cotoroanto!" striga papagalul.

- Auzi ce spune Tommy! exclama ducesa inveselita. Dati-i ceva! Ei, ce zici Jane, ai vreun plan?

Jane Champion sta pe un scaun, aproape cu spatele spre matusa ei, picior peste picior si cu mainile impreunate pe genunchi. Cand o auzi, se intoarse spre ea si, desfacandu-si mainile, privi spre ducesa care se uita la ea staruitor, de sub palaria larga de pai pe care o avea pe cap.

Cand ghici in privirile ei ca aceasta ingrijorata intrebare era mai mult o rugaciune, ii veni sa zambeasca, apoi mai astepta cateva clipe sa vada daca nu cumva s-a inselat si apoi ii raspunse cu aerul cel mai linistit din lume:

- Matusa draga, daca tii atat de mult, atunci, asta-seara, in locul doamnei Velma iti voi canta eu Mataniile!

Daca cei adunati la umbra cedrului ar fi fost participanti la „seratele pestrite", ar fi ramas emotionati; daca ar fi facut parte dintre cei de la „seratele amicale", s-ar fi mirat; fiind insa dintre obisnuitii „seratelor de lume buna" niciunul nu zise nimic, dar cu toate acestea simteai ca asistenta a ramas incremenita de mirare. Intre cei de fata, afara de ducesa nu era nimeni care s-o fi auzit pe Jane cantand.

- Ai notele la indemana? intreba ducesa dupa ce-si stranse telegrama si lua de pe masa cosul golit de trandafiri."